Astăzi, 17 octombrie a.c., ora 09.30, în urma unei apel telefonic prin S.N.U.A.U. 112, jandarmii montani de la Postul Montan Ordine Publică Peştera împreună cu un salvamontist au intervenit în zona Colţii Ţapului din Masivul Montan Bucegi în sprijinul unor tineri care se aflau în dificultate.
Turiştii, doi tineri în vârstă de 18 ani au plecat ieri, 16 octombrie a.c., în jurul orei 17.00, într-o drumeţie pe traseul montan Vârfu Omu-Peştera, iar în zona Colţii Ţapului, din cauza ceţii dense ş iîntunericului aceştia s-au rătăcit fiind nevoiţi să se adăpostească în cursul nopţii sub nişte jnepeni până dimineaţa, când au cerut sprijinul jandarmilor montani.
În urma solicitării, salvatorii montani ajunşi la faţa locului i-au găsit pe cei doi turişti israelieni înfriguraţi, epuizaţi fizic şi neechipaţi corespunzător pentru zona alpină. Tinerii au fost transportaţi la postul de jandarmi Peştera unde le-a fost acordat primul-ajutor, haine uscate şi ceaiuri calde, ulterior fiind conduşi în siguranţă până în municipiul Sinaia. Acţiunea de salvare a fost încheiată la orele 12.00.
Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă „112” sau numerele de telefon 0749.034639/ 0749.058037 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor
montani.COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICULAL I.J.J. DÂMBOVIŢA