lun. dec. 23rd, 2024

parlamentariComunicat de presă

Întâlnire la sediul CJD cu parlamentarii de Dâmbovița, reprezentanții Arhiepiscopiei Târgoviște, Universității ”Valahia” Târgoviște, Primăriei Târgoviște și Inspectoratului Școlar Județean

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, Administratorul Public al Județului, Alexandru Oprea, s-au întâlnit la sediul instituției cu parlamentarii de Dâmbovița, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Târgoviște, Universității ”Valahia” Târgoviște, Primăriei Municipiului Târgoviște și Inspectoratului Școlar Județean, în scopul stabilirii principalelor direcții de dezvoltare ale județului, prin prisma exercițiului financiar din fonduri structurale în perioada 2014 – 2020.

Au răspuns invitației președintelui CJD parlamentarii: Valentin Calcan, Leonardo Badea, Ionuț Săvoiu, Georgică Dumitru, Iulian Vladu, Florin Popescu, Vasile Horga și consilierul parlamentar al deputatului Ion Pârgaru – Ion Badea.

Reuniunea a fost un bun prilej pentru cunoașterea portofoliului de proiecte al Consiliului Județean Dâmbovița și pentru a identifica idei noi de proiecte propuse de parlamentarii dâmbovițeni.

Au fost abordate oportunitățile de realizare de proiecte în domeniile turismului, educației, agriculturii dezvoltării rurale, mediului, cercetării inovării.

Totodată, au fost prezentate concluziile desprinse în cadrul ședinței Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional Regional (POR), ce a avut loc joi, 10 septembrie 2015, la București, reuniune în cadrul căreia s-au aprobat mai multe ghiduri de finanțare specifice liniilor de finanțare  în cadrul axelor POR pentru domeniile de intervenție: 6.1, 4.1, 5.1 și 2.1.

Dintre propunerile venite din partea parlamentarilor dâmbovițeni amintim: înființarea unui parc industrial la Târgoviște, proiect integrat pentru taberele școlare din județ, dezvoltarea ariei curriculare a liceelor pentru crearea de specialiști în domenii de viitor, precum: turismul, valorificarea monumentelor naturale ”Babele și Sfinxul”.

S-a pus accent pe dezvoltarea zonei de nord Moroeni – Padina – Peștera prin crearea infrastructurii de bază în vederea declarării stațiune de interes național, cât și pe zona de la fosta unitate militară de la gară, care se dorește a deveni un alt pol de dezvoltare al municipiului Târgoviște și implicit al județului Dâmbovița.

Având în vedere faptul că portofoliul de proiecte al CJD este amplu, parlamentarii au convenit cu Președintele Adrian Țuțuianu prioritizarea acestora pe etape, atât în funcție de capacitatea de cofinanțare, cât și de capacitatea de implementare a aparatului tehnic, urmând ca astfel de consultări să continue și în perioada următoare.

 

Biroul de presă al Consiliului Județean Dâmbovița