COMUNICAT
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
VĂDAN MIHAI-GAVRIL, director general al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, la data faptelor în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, (două infracțiuni),
– conflict de interese, (patru infracțiuni).
GAFENCU DORU, director delegat al Direcției Selectare Contractare din cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii mai 2009, inculpatul Gafencu Doru, în calitate de director delegat al Direcției Selectare Contractare din cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și-a exercitat în mod defectuos atribuțiile de serviciu – cu ocazia reevaluării unor cereri de finanțare depuse de comunele Brănești și Răscăeți, județul Dâmbovița – prin majorarea punctajelor acordate pentru criteriile de selecție S2 și S9 care priveau „localități rurale din regiunile cu grad de sărăcie ridicat” respectiv „proiecte de investiții în infrastructura socială”.
Acest lucru coroborat cu încălcarea dispozițiilor procedurale în forma aprobată prin Ordinul M.A.P.D.R. nr. 664/30.10.2008, a avut ca finalitate selectarea proiectelor, încheierea a două contracte de finanțare, în valoare totală de 17.208.101 lei (8.037.218 lei pentru comuna Brănești și 9.170.883 lei pentru comuna Răscăeți) și obținerea de către beneficiari, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene (sumă ce reprezintă prejudiciul cauzat A.P.D.R.P și – totodată – folosul necuvenit realizat de cele două unități administrativ teritoriale).
În aceeași perioadă, inculpatul Vădan Mihai-Gavril, în calitate de director general al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, cunoscând că proiectele depuse în numele unităților administrativ teritoriale Brănești și Răscăeți nu îndeplineau condițiile pentru a beneficia de finanțare, și-a exercitat în mod defectuos atribuțiile de serviciu cu ocazia emiterii deciziei de aprobare a Rapoartelor de evaluare aferente sesiunilor noiembrie – decembrie 2008 și iunie – iulie 2009, în urma cărora proiectele mai sus menționate au fost finanțate pe nedrept din fonduri nerambursabile.
De asemenea, în același context au fost selectate pentru finanțare și proiectele depuse în numele altor două comune din același județ.
În același context, în perioada 2008-2009, firma administrată de inculpatul Vădan Mihai-Gavril a încheiat cu primăriile comunelor respective mai multe contracte de consultanță / proiectare în valoare totală de 964.670 lei, bani asigurați de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit prin contractele de finanțare nerambursabilă, în vederea implementării proiectelor selectate.
Prejudiciul cauzat Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale este în cuantum de 17.208.101 lei.
În cauză, s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui imobil aparținând inculpatului Vădan Mihai-Gavril.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dâmbovița, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE