Durere fără margini la Gura Șuții. Călin Ionuț, tânărul de 23 de ani care a murit la volanul BMW-ului său, este condus pe ultimul drum.
Familia, prietenii, vecinii și cunoscuții au venit să își ia rămas bun de la Ionuț.
Părinții băiatului sunt sfâșiați de atâta durere și chin și abia se mai pot ține pe picioare.
Și iubita tânărului este în stare de șoc și nu își revine după moartea fulgerătoare a tânărului.
Tragedia vine la două săptămâni după ce alți doi tineri din Gura Șuții, de 14 și 22 de ani, au murit tot într-un cumplit accident rutier.
“Parcă este un blestem în comuna noastră”, ne-a declarat Constantin Dinu, primarul din Gura Șuții.