joi. dec. 26th, 2024

politie-scandal-barŞi pe parcursul acestei săptămâni, poliţiştii dâmboviţeni au desfăşurat activităţi suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice.

În perioada 13 – 16 iulie a.c., peste 290 de poliţişti au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.

Astfel, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea criminalităţii economice, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au efectuat acţiuni specifice muncii de poliţie, respectiv 3 percheziţii şi 12 controale şi filtre.

În urma acţiunilor, au fost constatate 25 de infracţiuni (judiciare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), dintre care 23 în flagrant delict.

Poliţiştii au depistat 19 persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, dintre care 4 au fost reţinute. A fost pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, a fost confiscată o armă neletală şi 8 bucăți muniție.

De asemenea, au fost aplicate 642 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 99 830 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 4 508 de lei.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 73 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991 şi 21 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

În ceea ce priveşte siguranţa rutieră, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii au desfăşurat activităţi în urma cărora au aplicat 531 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 227 pentru încălcarea regimului legal de viteză şi două pentru consum de alcool.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 19 permise de conducere şi au retras 20 de certificate de înmatriculare.