TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Razie fulger a polițiștilor, la Poiana și Lungulețu!

www.mariusbuga.ro_images_poltAcţiune a poliţiştilor pe raza localităţilor Poiana şi Lunguleţu

 

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice, sprijiniţi de colegii de la rutieră, au efectuat controale la 11 agenţi economici din Poiana şi Lunguleţu pentru sancţionarea actelor de comerţ ilict.

 

În cadrul activităţilor, poliţiştii au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9.000 de lei şi au confiscat bunuri în cuantum de 4.562 de lei.

 

Ca măsură complementară, poliţiştii au dispus confiscarea a 2200 de ţigarete, aproximativ 80 de litri de băuturi alcoolice şi 219 lei, a căror provenienţă nu a putut fi justificată.

 

Totodată, adminstratorul unei societăţi este bănuit de comiterea infracţiunii de contrabandă după ce a fost depistat în timp ce comercializa ţigări fără marcaje fiscale.

 

Alte şase persoane au fost surprinse în timp ce efectuau ilegal servicii de taximetrie.

 

De asemena, poliţiştii continuă verificările faţă de 30 de persoane cu privire la respectarea legislaţiei în domeniul utilizării forţei de muncă.

 

 

 

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.