lun. dec. 23rd, 2024

Prefectul județului Dâmbovița, Iancu Caracota, a organizat astăzi, 19 aprilie 2011, o conferinţă de presă, cu scopul de a prezenta măsurile dispuse în perioada sărbătorilor pascale. ”Prin Ordin al Prefectului, am înființat o comisie mixtă, formată din reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, Direcției de Sănătate Publică, Gărzii Financiare, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Inspectoratului Județean de Jandarmi. Ordinea și liniștea publică, dar și prevenirea faptelor antisociale, a evenimentelor rutiere și a incendiilor vor fi asigurate, în județul Dâmbovița, de 327 de polițiști, 108 jandarmi și 180 cadre ISU. Vor fi intensificate acțiunile în zona lăcașurilor de cult, a parcurilor și a zonelor de agrement. De asemenea, patrule mixte, formate din polițiști și jandarmi, vor fi prezente permanent în târguri și oboare din mediul rural, și nu numai. O atenție deosebită va fi acordată diminuării riscului producerii de accidente rutiere, având în vedere faptul că – din experiența anilor anteriori – mulți șoferi inconștienți se urcă la volan după ce au consumat alcool. Totodată, în lăcașurile de cult vor fi efectuate controale pe linia prevenirii și stingerii incendiilor. A fost finalizată și planificarea echipajelor de ambulanță pentru stația centrală Târgoviște și substațiile Găești, Moreni, Titu, Fieni, Bilciurești și Voinești. De Paști, atât ziua, cât și noaptea vor fi pregătite să preia urgențele medicale peste 30 de echipaje. De asemenea, în toată perioada sărbătorilor pascale vor mai funcționa, în regim de gardă, și cele două centre de permanență fixe din localitățile Voinești și Răcari. Facem demersuri ca anul viitor să punem la dispoziția dâmbovițenilor și un centru de urgență în care să fie acordată asistență medicală stomatologică. În ziua de Paști, vor fi două farmacii în Târgoviște care vor asigura permanența, una la fosta Baie Comunală și una la PAVCOM. În toate aceste zile, vor avea loc controale mixte pentru supravegherea condițiilor de desfacere a produselor agroalimentare și pentru protecția stării de sănătate a populației Reiau apelul către populație să nu cumpere carne de la colț de stradă, din locuri neautorizate, în condiții de igienă îndoielnice, pentru că riscul îmbolnăvirilor este real. Vă asigur că autoritățile dâmbovițene au luat măsurile necesare ca pe mesele dâmbovițenilor să ajungă produse proaspete, controlate și sănătoase. Noi vom face eforturi pentru a preveni comercializarea clandestină a produselor de origine animală, dar depinde și de fiecare în parte să-și protejeze sănătatea. În final, doresc să le urez tuturor dâmbovițenilor ca Sărbătorile Pascale să-i găsească în lumină, belșug și liniște, alături de cei dragi”, a declarat prefectul Iancu Caracota. Invitat în cadrul conferinței, directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor a făcut următoarele precizări: ”În Dâmbovița, există 12 centre de sacrificare temporară a mieilor, autorizate în sprijinul crescătorilor de animale, care funcționează de ieri (n.n. 18 aprilie). La fiecare centru, medicii veterinari sunt prezenți tot timpul. În fiecare zi mergem în teritoriu. Nu vom accepta să fie încălcată legislația, pentru că sănătatea este mai presus decât orice. Recomandăm cetățenilor să se aprovizioneze numai din locuri special amenajate”. Subprefectul județului Dâmbovița, Antonel Jîjîie, a prezentat reprezentanților mass media concluziile videoconferinței cu prefecții, susținută astăzi, 19 aprilie, de ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș: ”S-au discutat câteva probleme de interes. Una dintre acestea a vizat rezultatele controalelor la magazinele de etnobotanice. Un al doilea punct s-a referit la deblocarea procedurilor de ocupare a posturilor unice din primării, având în vedere că a fost publicat un Ordin al ministrului în Monitorul Oficial. În al treilea rând, s-a vorbit despre gospodărirea și înfrumusețarea localităților și despre perspectiva ca prefecții să aibă posibilitatea să aplice sancțiuni în acest domeniu. De asemenea, am fost informați că urmează să aibă loc deplasări la nivelul județelor ale șefilor Poliției Rutiere și Direcției Generale Anticorupție, pentru a se discuta probleme de corupție în rândul polițiștilor rutieri”. Biroul de Presă