SERVICIUL DE TELECOMUNICAŢII SPECIALE Neclasificat COMUNICAT DE PRESĂ Statistica pe trimestrul I din anul 2011 realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) arată că la Numărul Unic de Urgenţă 112 au fost primite şi tratate 4.774.528 apeluri. Dintre acestea 25,90 % au fost reale şi 74,10 % false. Cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă – 64,70 %, Poliţie – 23,54 %, Pompieri – SMURD – 10,73% şi Jandarmerie – 0,91%. Din punct de vedere al apelurilor false, judeţele Covasna, Harghita şi Bacău ocupă primele locuri (statistică anexată). Majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele pre pay. Urmare constatărilor făcute de către autorităţile statului, 904 cetăţeni au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în judeţele Gorj, Dâmboviţa, Bucureşti şi Suceava (statistică anexată). 69 cetăţeni au solicitat STS date cu privire la convorbirile efectuate prin sistemul 112, potrivit legii. Alte 210 de astfel de solicitări sunt din partea unor autorităţi ale statului (de exemplu poliţie, pompieri, ambulanţă, jandarmerie, tribunale, parchete) care, potrivit legii, au solicitat aceste date pentru îndeplinirea unor obligaţii legale. Informaţii de background În domeniul informării, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale realizează campanii de educare, având ca target principal tinerii din şcoli şi turiştii români şi străini aflaţi în ţara noastră. Eurobarometrul Comisiei Europene pe anul 2011, referitor la numărul unic european de urgenţă 112, arată că România se află pe primele locuri în domeniul informării şi educării populaţiei în UE. Ţara noastră ocupă primul loc la informaţii difuzate prin radio şi locul doi la cele difuzate prin intermediul televiziunii. Specialiştii 112 şi ofiţerii de relaţii publice continuă Campania naţională referitoare la numărul unic de urgenţă. În baza unui acord de parteneriat cu Radio România, STS intenţionează să organizeze o întâlnire internaţională, la începutul lunii iulie în Bucureşti, la care vor participa reprezentanţi ai serviciilor de urgenţă din statele membre ale UE şi din ţara noastră, întâlnire la care vor fi analizate aspecte cu privire la accesibilitatea Sistemului, serviciile de suport, implementarea eCall, dezvoltarea sistemelor având la bază noile tehnologii de comunicaţii. În aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional în toată România. Numărul unic pentru apeluri de urgenţă trebuie folosit atunci cînd este necesară intervenţia agenţiilor specializate de intervenţie, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul. Numărul 112 este gratuit şi poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil în România şi întreaga Uniune Europeană. Pentru mai multe informaţii consultaţi www.112.ro. Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale colonel Adrian Fulea