lun. dec. 23rd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_hotelCOMUNICAT DE PRESĂ

Recomandări pentru o vacanţă în siguranţă

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au fost alături de elevi şi la sfârşitul anului şcolar pentru a le adresa succes la examenele naţionale şi recomandări pentru o vacanţă în siguranţă.

Astfel, şcolarii au fost informaţi cu privire la măsurile de siguranţă întreprinse de poliţia dâmboviţeană pe perioada desfăşurării evaluărilor naţionale dar şi pe durata vacanţei de vară, pentru prevenirea implicării acestora în evenimente negative.

Elevilor le-au fost prezentate consecinţele unui comportament delincvent, precum şi informaţii despre răspunderea lor penală ori contravenţională ca urmare a săvârşirii de fapte antisociale.

Totodată, li s-a atras atenţia în ceea ce priveşte urmările consumului de alcool sau substanţe interzise, factori generatori de tulburări de comportament.

Printre alte recomandări privind siguranţa copiilor, au fost şi cele pe linia prevenirii implicării acestora în accidente de circulaţie.

În acest sens, poliţiştii rutieri recomandă părinţilor să-i înveţe pe cei mici:

  • să circule numai pe trotuare;

  • să nu staţioneze pe bordura trotuarelor deoarece se pot dezechilibra şi cădea în faţa maşinilor;

  • să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje rutiere şi numai dupa ce s-au asigurat temeinic, iar la trecerile semaforizate, numai la semnalul luminos de culoare verde;

    • să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;

    • acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor şi cât mai aproape de marginea acestora, dar nu în grup, ci în şir unul după altul;

    • să nu circule cu rolele pe partea carosabilă a drumurilor publice, ci numai în locurile special amenajate;

De asemenea, se recomandă conducătorilor de autovehicule să respecte normele privind circulaţia rutieră şi să acorde o atenţie sporită pe timpul deplasărilor, în zona de actiune a indicatorului de avertizare „Copii”, în zonele pietonale şi rezidenţiale, precum şi în apropierea parcurilor sau a locurilor de joacă amenajate, acolo unde copiii se plimbă cu bicicletele, cu rolele, ori se joacă cu mingea.

La final de an şcolar, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa urează mult succes tuturor candidaţilor la Evaluarea Naţională şi o vacanţă de vară fără evenimente neplăcute!