mar. dec. 24th, 2024

Siguranţa cetăţeanului reprezintă prioritatea poliţiştilor ! Acţiuni desfăşurate de poliţişti în mai multe oraşe de pe raza judeţului În ziua de 09 aprilie 2011, în jurul orelor 17:00, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, au procedat la oprirea în trafic a unui autoturism condus de D. Gheorghe, de 36 de ani, din municipiul Târgovişte. Poliţiştii au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, la controlul documentelor, s-a constatat că numitul D. Gheorghe avea permisul anulat din anul 2009. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. şi ped. de art. 86 alin. 2 şi art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 Rep, urmând a se propune soluţie legală prin Parchet. În data de 09 aprilie 2011, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Moreni au organizat şi executat o acţiune pe linia produselor accizabile, ocazie cu care a fost identificat numitul C. Maricel, din comuna Poiana Cristei, judeţul Vrancea, care încerca să livreze cantitatea de 300 litri alcool, fără documente de provenienţă. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, totodată, inspectorii din cadrul Gărzii Financiare ridicând cantitatea de alcool în vederea confiscării. Totodată, în ziua de 10 aprilie 2011, lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Fieni au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii consumului de băuturi alcoolice, ocazie cu care au procedat la oprirea în trafic a unui autoturism condus de numitul R. Ioan, de 28 de ani, din oraşul Fieni. Poliţiştii au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, urmând a se propune soluţie legală prin parchet. De precizat că asemenea acţiuni vor fi organizate şi în perioada următoare, pentru prevenirea comiterii de fapte de natură penală în spaţiul public și pentru descurajarea elementelor infractoare, zilnic asigurându-se cadrul necesar reducerii fenomenului infracţional . Compartimentul Relaţii Publice