Dum. dec. 22nd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_alcoolCONSUMUL DE ALCOOL, INCOMPATIBIL CU ACTIVITATEA DE ŞOFAT !

Alege Viaţa ! Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice !

Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Revoluţiei din localitate, s-a produs un accident de circulaţie, soldat numai cu pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că un conducător auto, de 59 de ani, cetăţean italian, a intrat în coliziune cu un autovehicul, condus în mod regulamentar de o tânără, în vârstă de 21 de ani, în urma coliziunii rezultând numai pagube materiale.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.54 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibaţiei alcoolice.

Pe numele conducătorului auto, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului”.

De asemenea, poliţiştii găeşteni au depistat un bărbat, de 35 de ani, din Mogoşani, în timp ce conducea un moped neînregistrat, având montate placuţe cu numere false de înregistrare.

În urma testării cu alcooltestul, bărbatul a prezentat o alcoolemie de 0.96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat ori neînregistrat, potrivit legii”, „punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare ori înregistrare” şi „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului”.

Totodată, alţi 3 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 26 şi 42 de ani, sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului”, după ce au fost depistaţi conducând autovehicule pe drumurile publice, deşi aveau alcoolemii de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţia rutieră reaminteşte conducătorilor auto faptul că activitatea de şofat este incompatibilă cu consumul de alcool, acesta reprezentând una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere.

De asemenea, vă informăm că în situaţia în care persoanele care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice , depistate în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste

0,8 g/l alcool pur în sânge riscă pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă.

Pe timpul cercetării penale permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.

În cazul în care conducătorul auto prezintă o îmbibaţie alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur în sânge, fapta constituie contravenţie şi este sancţionată cu 9 până la 20 de puncte amendă, iar ca sancţiune complementară se va dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.