TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Politic

Mircea Geoană – „PSRO la Dâmboviţa trebuie să fie un partid autentic democratic”

psro„Suntem convinşi că şi la Dâmboviţa, ca şi în restul ţării, necesitatea apariţiei unui nou partid pe partea de stânga a eşichierului este o necesitate obiectivă şi sunt absolut convins că de aici până la anul, la alegerile locale şi parlamentare, PSRO va reprezenta al treilea pol de pe scena politică românească.

Suntem într-o perioadă de creştere, am lansat organizaţiile noastre în Gorj, la Târgu Jiu, în capitală.

Vom continua în ritm alert în alte judeţe, până la finalul lunii iunie, la nivelul întregii ţări, vor fi lansate organizaţii judeţene şi nuclee de conducere la nivel naţional. În iulie începem să aşezăm organizaţiile noastre din diaspora.

Vrem să propunem un mod diferit de a ne organiza ca formaţiune politică.

Este nevoie de partide organizate diferit, democratic.

PSRO la Dâmboviţa trebuie să fie un partid autentic democratic, cu vot intern pe orice decizie importantă.

Suntem un partid de profesionişti, nu suntem un partid de politruci, nu suntem un partid în care noi le ştim pe toate”, a declarat Mircea Geoană, preşedintele fondator al PSRO.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.