mie. oct. 23rd, 2024

sagricom„Am avut o discuţie la Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi am primit asigurări că cele 146 de unităţi locative din cartierul Tineretului – Sagricom, care sunt nefinalizate în acest moment, urmează să fie finalizate.

Am primit asigurări că în acest an va începe restul de execuţii şi că vom reuşi să finalizăm 4-5 blocuri chiar în acest an. M-aş bucura să fie aşa.

Mingea este în curtea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, noi o să demarăm un plan de sistematizare a zonei, de aducere a utilităţilor la unităţile respective, astfel încât condiţiile în cartierul Sagricom să fie unele normale şi decente.

Am fost acum două săptămâni în cartier şi nu am fost mulţumit de ceea ce am găsit acolo.

Există şi posibilitatea ca anul viitor să demarăm etapa a treia a construcţiilor în cartierul Sagricom, asta înseamnă încă cinci scări de bloc, dar va trebui să facem anumite verificări, să vedem dacă terenul pe care noi l-am indicat Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe ca fiind disponibil, în urmă cu ceva timp, este şi în momentul de faţă disponibil în cartierul Sagricom.

Deci, sigur vom termina blocurile care sunt în diferite stadii de execuţie şi există şanse mari să construim încă 5-6 scări de bloc.

Eu cred că sunt veşti bune şi cred că va trebui să continuăm acest contact direct cu autorităţile publice centrale, pentru că este modalitatea cea mai simplă şi cea mai eficace”, spune primarul interimar al Târgoviștei, Cristian Stan.