lun. dec. 23rd, 2024

Accident rutier soldat cu decesul unei persoane în vârstă de 82 de ani În ziua de 23 decembrie 2009, în jurul orei 19.00, pe D.N. 71, la km 26, în localitatea Sălcioara, satul Mircea Vodă, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu decesul unei persoane. Astfel, M. Constantin, de 82 de ani, din localitate, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a angajat în traversarea părţii carosabile prin loc nepermis şi fără să se asigure, fiind acroşat de un autoturism condus de către I. Constantin, de 30 de ani, din municipiul Bucureşti. Din accident a rezultat rănirea gravă a pietonului care a fost transportat la spital, unde a decedat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care acest accident rutier s-a produs, urmând ca la finalizarea cercetărilor, să se propună soluţie legala prin parchet. Recomandări: ATENŢIE PIETONI! o Pe drumurile publice situate în afara localităţilor, ori care nu au trotuare sau poteci laterale, se va circula numai pe partea stângă a drumului şi cât mai aproape de marginea acestuia; o Sunt interzise jocurile sau plimbările şi staţionările pietonilor în grup pe partea carosabilă; o Traversaţi străzile sau drumurile numai pe marcajul pietonal (ZEBRA), prin dreptul indicatoarelor “Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora; dacă semnalul de culoare verde începe să clipească, grăbiţi traversarea deoarece urmează să apară semnalul de culoare roşie. Cu stimă, Biroul de Presă