mie. dec. 25th, 2024

catuse1MANDAT EUROPEAN DE ARESTARE, PUS ÎN EXECUTARE DE POLIȚIȘTI

 Poliţiştii din Dâmboviţa au depistat un bărbat, urmărit la nivel internațional, pentru comiterea de infracţiuni pe teritoriul Germaniei

Poliţiştii din cadrul Serviciul Rutier, sprijiniţi de colegii specializaţi în investigaţii criminale, au depistat un bărbat, de 34 de ani, din judeţul Galaţi, urmărit internaţional.

Pe numele acestuia, autorităţile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare pentru comiterea infracţiunii de „furt calificat”.

Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat instanţei de judecată pentru emiterea mandatului de arestare preventivă.

Până la îndeplinirea procedurilor de extrădare, bărbatul va fi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.