TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Social

Momente emoţionante la Găeşti! Uite ce investiţie de suflet s-a făcut în memoria fostului primar Dan Iacobuţă

aftersc„Investitia in educatie reprezinta, fara indoiala, una dintre cele mai sigure sanse prin care noi ca tara putem progresa. De aceea, investitia in educatia copiilor nostri trebuie sa reprezinte o prioritate pentru toti, fie ca vorbim despre autoritati, parinti, societatea civila. Ceea ce inauguram astazi reprezinta un raspuns la nevoile identificate, la nivelul orasului Gaesti, in ceea ce priveste asigurarea unor servicii de calitate prin care copiii sa fie indrumati, supravegheati si sprijiniti in perioada in care parintii acestora se afla la munca. Intr-o societate in care adultii sunt tot mai preocupati de asigurarea unui nivel de trai cat mai bun, pentru ei, dar mai ales pentru copiii lor, infiintarea unor astfel de servicii la nivel comunitar reprezinta o masura venita sa sprijine, ceea ce la nivel european si nu numai, numim reconcilierea vietii profesionale cu cea de familie.

Va multumesc tuturor pentru prezenta si contam pe sprijinul si disponibilitatea dumneavoastra in implementarea acestui proiect, exprimandu-ne speranta ca succesul acestuia va reprezenta ulterior un model de buna practica ce va fi replicat la nivelul acestui oras, sau chiar al judetului.

Investind in prezent in educatia copiilor nostri, asiguram in fapt viitorul nostru si formarea viitoarelor generatii care ne vor urma, respectiv Europe Generation 2020.

Urez mult succes beneficiarilor acestui proiect, copiilor care speram sa foloseasca din plin serviciile oferite de acest after school, dar si familiilor acestora, care au contribuit din plin cu idei si sugetii deosebit de utile in cadrul procesului de elaborare a acestui proiect”, a declarat Georgiana Iacobuta – Presedinte Europe Generation 2020

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.