Poliţia dâmboviţeană vă informează :
Indisciplina pietonală, cauză generatoare de accidente de circulaţie !
Pe raza localităţilor Târgovişte şi Crovu, s-au înregistrat două accidente rutiere ca urmare a abaterilor comise de pietoni.
Traversarea prin loc nepermis şi deplasarea neregulamentară pe partea carosabilă au constituit cauze generatoare de accidente.
Cele două evenimente s-au soldat cu vătămarea corporală a două persoane, una dintre acestea rămânând internată.
În ambele situaţii au fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de „ vătămare corporală din culpă”.
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, poliţia rutieră recomandă pietonilor ca traversarea drumurilor publice să se facă numai prin locurile special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje şi numai pe culoarea verde a semaforului, iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor şi numai după ce s-au asigurat, iar acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, deplasarea să se realizeze numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora.
Totodată, este necesar să se asigure temeinic înainte de pătrunderea pe partea carosabilă şi să folosească accesorii fluorescente, reflectorizante sau haine de culori deschise, noaptea ori în condiţii de vizibilitate redusă, atunci când circulă pe drumul public.