lun. dec. 23rd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_rutieristiViteza excesivă, sancţionată de poliţiştii rutieri

Efectivele poliţiei rutiere, în colaborare cu structurile de ordine publică, au acţionat pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, salvarea de vieţi, precum şi pentru asigurarea fluenţei traficului rutier.

Poliţiştii au fost prezenţi în stradă, folosind aparate de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, amplasate în „cascadă”, în vederea depistării şi tragerii la răspundere a şoferilor care încalcă regulile rutiere, îndeosebi a celor care circulă cu viteză excesivă.

În cadrul acţiunii, au fost aplicate 283 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la 27 600 de lei.

176 de şoferi au fost amendaţi pentru încălcarea regimului legal de viteză şi 24 pentru neutilizarea centurii de siguranţă.

În atenţia poliţiştilor au fost şi căruţaşii şi bicicliştii, 19 dintre aceştia fiind sancţionaţi pentru abaterile comise.

Totodată, au fost reţinute şapte permise de conducere, din care şase pentru exces de viteză şi unul pentru efectuarea unei depăşiri neregulamentare.

De asemenea, au fost retrase şi două certificate de înmatriculare ca urmare a defecţiunilor constatate la autovehicule.