mar. dec. 24th, 2024

hoticPoliţia dâmboviţeană, în acţiune !

        

În perioada 19-23 ianuarie a.c., aproape 250 de poliţişti dâmboviţeni au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă civică.

 

Astfel, poliţiştii au constatat 18 infracţiuni, din care 8 în flagrant delict.

 

9 dintre persoanele bănuite de comiterea infracţiunilor au fost reţinute pentru 24 de ore, iar alte 5 au fost arestate preventiv.

 

Totodată, poliţiştii au aplicat 523 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la 71 547 de lei .

 

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 57 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991.

 

446 de conducători auto au fost sancţionaţi de poliţişti pentru nerespectarea normelor rutiere prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, din care 130 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

 

Ca şi măsură complementară, poliţiştii au reţinut 14 permise de conducere şi au retras 20 de certificate de înmatriculare.

 

De asemenea, s-a procedat la ridicarea în vederea confiscării a unor bunuri pentru care nu s-au putut pezenta documente justificative de provenienţă, a căror valoare se ridică la 5 900 de lei.