TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Ultima Ora

FOTO: Târgoviște – 156 de ani de la Unirea Principatelor

unireLa Târgoviște ca și la Iași și în toată țara, am sărbătorit astăzi cei 156 de ani de la Unirea Principatelor.
„Unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică dintre cele două țări.
Semnarea actului de la 24 ianuarie 1859 a deschis o nouă epocă în dezvoltarea isorică a românilor, fiind urmată de o serie de reforme ce au contribuit la progresul țării.”, spune Ciprian Prisăcaru, primarul interimar al Târgoviștei.

unire2„Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 a reprezentat primul pas pe calea înfăptuirii statului național român unitar, un eveniment cu o profunda semnificatie pentru toti romanii.
În anul 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.
Prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se numească oficial România, pentru ca la 1 decembrie 1918 sa se înfăptuiasca Marea Unire”, a precizat și viceprimarul municipiului, Cristian Stan.

 

unire1

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.