lun. dec. 23rd, 2024

slujiÎnaltpreasfiţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON,  însoţit de preoţi şi diaconi, în prezenţa a numeroşi credincioşi, a celebrat  Sfânta Liturghie la Catedrala din Târgovişte.

În cuvântul de învăţătură, aprofundând pericopa  evaghelică  a zilei referitoare la cei 10 leproşi, Înaltpreasfinţia Sa a  vorbit despre sensul eshatologic şi soteriologic al încercărilor vieţii şi  despre necesitatea recunoştinţei ca atitudine umană absolut necesară şi  firească în relaţia cu Creatorul şi cu aproapele.

Deoarece, prin intermediul  recunoştinţei, fiinţa umană manifestă pe deplin chipul dumnezeiesc din om şi  reflectă milostivirea lui Dumnezeu.

 

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTE