Într-un moment în care Chindia Târgoviște are în față probleme serioase, dar și de susținut un amical cu greutate cu Galatasaray Istanbul, președintele Ion Crăciunescu surprinde din nou prin marile sale preocupări. Deranjat de anumite păreri exprimate de subsemnatul, mister Crăciunescu a emis un fax la postul local de televiziune unde moderez emisiuni sportive, prin care a solicitat, nici mai mult, nici mai puțin, ca onor conducerea să delege un alt jurnalist să colaboreze cu domnia sa și cu cei din club.
Om dedicat trup și suflet acestui proiect fotbalistic, adică zi și noapte, domnul Crăciunescu a expediat respectivul document la ora 6.10, mai să se sperie colegii din tura de noapte. Cum subsemnatul este singurul angajat al redacției sport din televiziunea respectivă, în speță Columna TV, sugerează să fie concediat pentru nepotrivire de caracter și înlocuit cu o jună cochetă, care eventual să se numească Anca și, dacă se poate, sa fie și din Vâlcea.
Pentru o colaborare reciproc avantajoasă, mâine de dimineață, undeva pe la 3.45, voi expedia un fax către Fotbal Club Chindia Târgoviște, prin care solicit să numească un alt președinte care să ofere interviuri, exclus domnul Crăciunescu. Cu toate aprecierile pe care le port acestui fost mare arbitru, îi recomand distinsului domn președinte să își cumpere o televiziune și să angajeze pe cine dorește, special pentru a-i oferi declarații. În rest, să fim mai serioși și să ne vedem în Liga a-2-a!
Costin MIHAI