lun. dec. 23rd, 2024

Unul dintre puținii oameni cu intenții curate și serioase din cadrul Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița, vicepreședintele Ioan Negoescu, a venit cu o propunere interesantă. Ghidându-se după noile concepte ale Comisiei Centrale a Arbitrilor și ale Federației Române de Fotbal, care solicită să se creeze la nivelul fiecărui județ un lot de observatori capabili să evalueze prestațiile arbitrilor, Negoescu a venit cu câteva propuneri.

„Am considerat că este imperios necesar să recooptăm în activitatea de observare foști arbitri divizionari, în prima fază, pe care ne putem baza prin prisma faptului că au mare experiență și probitate morală. În acest sens am propus cooptarea a cinci persoane capabile, Constantin Marinescu, Liviu Gligoraș, Ionel Pitaru, Florin Tichie și Armand Mihălăchioiu. Cu toate că întâmpin unele greutăți în a convinge lumea că este necesar și în folosul fotbalului dâmbovițean, am speranțe că aceștia vor fi cooptați în corpul de observatori”.

Nu e nevoie de observatori corecți

Cum la nivelul AJF Dâmbovița s-a format un sistem periculos, în care sunt acceptate doar elementele supuse și agreate de șefii de aici, demersul lui Negoescu va fi aproape sigur sortit eșecului. „Marinescu, Gligoraș și Tichie au mai fost observatori și s-au retras de scârbă, văzând ce se petrece în interior, așa că sunt etichetați ca oameni incomozi. La Mihălăchioiu va fi invocată probitatea morală, aspect la care respectivul suferă teribil după marile scandaluri de presă în care a fost implicat, iar Pitaru nu va fi acceptat niciodată pentru că este foarte greu de controlat și de manipulat, plus că nu este deloc iubit nici de puterea politică”, ne-a dezvăluit o persoană bine informată din anturajul președintelui Emil Tudor, care ne-a oferit, la rându-i, o declarație pe marginea subiectului.

Vom înainta aceste nume pentru a fi aprobate de Biroul Executiv și, dacă este cazul, le vom adăuga în corpul județean de observatori începând cu campionatul 2011- 2012”. Toți cei propuși au fost arbitri divizionari C, Pitaru și Mihălăchioiu fiind și oficiali la diverse cluburi, pentru ca primul să aibă și alte argumente, fiind fotbalist de prima ligă și component al loturilor naționale de tineret și olimpic. Aici mai apare un paradox, ca Ionel Dănciulescu, Florin Tichie și Marcel Bănică să facă parte din loturile divizionare de observatori, dar să nu aibă loc în corpul județean.

Mulți incompatibili, puțini competenți

Pentru a vă construi o imagine completă, vă punem la dispoziție lista cu observatorii AJF Dâmbovița, mulți dintre ei fără recomandări deosebite sau pur și simplu aflați în situații de incompatibilitate, vezi cazurile Gheorghe Iordache, Severin Anghelinu, Dorin Nistor și chiar Ciprian Iugulescu. Emil Tudor (președinte AJF, nu a fost nici arbitru, nici fotbalist, nici antrenor și nici măcar oficial al unui club), Ion Coman (fost arbitru divizionar C), Severin Anghelinu (fost arbitru județean, organizator de competiții FCM Târgoviște), Vasile Stroe (fost arbitru divizionar C, fost fotbalist de divizia B), Șerban Necșulescu (fost arbitru divizionar A, oficial Cimentul Fieni), Ioan Negoescu (fost arbitru divizionar A, fost fotbalist de divizia B, fost oficial Alpan Șotânga și Chindia Târgoviște), Gheorghe Ionescu (fost arbitru divizionar C), Gheorghe Iordache (director tehnic la FCM Târgoviște, fost oficial la Cimentul și Electrica Fieni, fost fotbalist de județ), Dan Harea (fost arbitru divizionar C), Virgil Botescu (fost arbitru divizionar C, fost fotbalist de divizia B), Haralambie Nedelcu (fost arbitru divizionar C, fost fotbalist de divizia C), Dorin Nistor (director sportiv FCM Târgoviște, fost oficial Luceafărul Vișinești), Ciprian Iugulescu (președinte CSM Târgoviște, oficial Chindia Târgoviște, fost arbitru divizionar C), Gheorghe Munteanu (fost arbitru divizionar C), Săvel Asandei (fost arbitru de județ), Gheorghe Stoica (fost arbitru de județ), Viorel Orbeci (fost arbitru de județ), George Bratu (fost arbitru de județ), Mihai Bunea (fost arbitru divizionar C), Nelu Năsăudeanu (fost arbitru de județ).

Fostele glorii nu au loc la AJF

Printre cei care au solicitat o funcție de observator județean s-a numărat și regretatul Dumitru Gheorghe, dar nu a fost acceptat niciodată. „Nu vedeți că la AJF Dâmbovița sunt numai foști arbitri, vedeți măcar o glorie fotbalistică? Nici nu o să se întâmple asta câtă vreme totul funcționează acolo după un anumit sistem”, punctează foarte bine fostul fotbalist și antrenor Costel Badea. Decebal Neagu, Ionel Pitaru, Ion Ene, Dodu Bărbulescu, Remus Gâlmencea, Răzvan Toboșaru sau Adrian Bogoi sunt doar câteva nume de fotbaliști adevărați care au făcut istorie la Târgoviște și care ar merita o propunere de cooptare în corpul județean de observatori.

Probabil că ea nu va apărea niciodată câtă vreme la AJF Dâmbovița conduc oameni precum Tudor, Coman sau Stroe. Dacă tot ne sunt vândute gogoși de genul că nu se pot face modificări la nivelul corpului de observatori timp de un an, adică până în vară, îi invităm pe „specialiști” să ne arate unde scrie asta și în regulament? Regulament care, la nivel județean, este respectat doar când există interes sau doar în interesul unora.

Costin MIHAI