lun. dec. 23rd, 2024

Acţiune a poliţiştilor dâmboviţeni pe linia legalităţii transporturilor de băuturi alcoolice şi cereale În ziua de 24 ianuarie 2011, poliţişti din cadrul mai multor Servicii ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, împreună cu specialişti ai Gărzii Fianciare Dâmboviţa au organizat şi executat o acţiune, pe linia legalităţii transporturilor de băuturi alcoolice şi cereale, pe raza judeţului Dâmboviţa. Cu această ocazie au depistat în trafic , pe DN 72, pe raza comunei Ulmi, sat Colanu, autoturismul proprietatea numitului T. Ion, de 48 de ani, din comuna Ludeşti, sat Scheiu de Jos, condus de fiul acestuia, T. Marius Renato, de 21 de ani, care transporta cantitatea de 160 litri băutură alcoolică, în valoare totală de 1600 lei. Totodată, poliţiştii au depistat în trafic un autoturism condus de S. Sorin, de 36 de ani, din comuna Văcăreşti, în timp ce transporta cantitatea de 1300 kg de cereale, fără documente legale de provenienţă. Comisarii din cadrul Gărzii Financiare Dâmboviţa au procedat la ridicarea în vederea confiscării a cantităţii de băutură alcoolică şi cereale, precum şi a celor două mijloace de transport, urmând a dispune sancţionarea contravenţională a numitului T. Marius Renato, cu amendă în valoare de 20 000 lei, conform art. 220, lit. k din OG 92/2003, privind Codul de Procedură Fiscală, şi a numitului S. Sorin, cu amendă în valoare de 3 000 lei, conform art. 14, lit e, din OUG 12/2006, modificată de OUG 193/2009. COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE