lun. dec. 23rd, 2024

Autorii unui furt din locuinţă, identificaţi de poliţiştii dâmboviţeni În data de 20 ianuarie 2011, Postul de Poliţie Crevedia a fost sesizat prin apel unic de urgenţă 112 de B. Victor, din municipiul Bucureşti, că persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa de vacanţă din comuna Crevedia, sat Cocani, de unde au sustras mai multe bunuri. În urma activităţilor de verificare şi cercetare, poliţiştii au procedat la identificarea autorilor în persoana numiţilor M. Florin, de 20 de ani, şi F. Marian, de 16 ani, ambii din comuna Crevedia, care în noaptea de 19/20 ianuarie a.c, au pătruns în locuinţa numitului B. Victor, de unde au sustras mai multe bunuri în valoare totală de 10 000 lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţie legală prin parchet.