lun. dec. 23rd, 2024

TRANSPARENŢĂ INSTITUŢIONALĂ Marketing de imagine Conform Strategiei „Marketing de imagine în Poliţia Română”, am întocmit planul propriu de acţiune ,,Marketing de imagine al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa”, care presupune promovarea imaginii pozitive a instituţiei, aducerea la cunoştinţa opiniei publice a obiectivelor “Proiectului managerial al inspectorului-şef” conform principiului transparenţei instituţionale, furnizarea unor materiale de sinteză vizând problematici de actualitate (combaterea corupţiei, diferitele genuri de criminalitate), comentarii de specialitate referitoare la cauza, efectul, riscurile, acţiunile poliţiei, măsurile preventive şi pedepsele pentru diferite genuri de fapte. S-au făcut demersuri pentru dezvoltarea relaţiilor dintre mass-media şi ofiţerul de relaţii publice (purtătorul de cuvânt), astfel că în prezent avem acreditaţi 32 de reprezentanţi ai mijloacelor mass-media locală, 11 dintre aceştia fiind şi corespondenţi ai mijloacelor mass-media de la nivel central. În colaborare cu presa audiovizuală, am asigurat participarea poliţiştilor din diferite structuri operative, în emisiuni radio şi TV, cu scopul prezentării generale a activităţilor desfăşurate şi pentru a răspunde nevoilor de informare ale cetăţenilor.