Accident rutier ușor În ziua de 18 ianurie 2011, în jurul orei 06:30, Poliția municipiului Târgoviște a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 că pe DN 1 A, în afara localităţii Lucianca, s-a produs un accident de circulație. La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Poliției municipiului Târgoviște, care a constatat următoarele: I. Ştefan Adrian, de 24 de ani, din comuna Corneşti, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a derapat, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu un arbore. Din accident a rezultat rănirea numitului A. Gheorghe, pasager pe locul din drepta spate al autoturismului, I. Ştefan Adrian, conducător auto şi A. Cristian, de 38 de ani, pasager pe locul din drepta faţă, care au fost transportaţi la Spitalul Județean Târgoviște în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 184 Cod Penal, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște. Stimaţi conducători auto! Vă recomandăm să: Adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheată sau polei)! Circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h, în localităţi, sau 50 km/h în afara lor când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă. Conform prevederilor legale în domeniu reprezintă obligaţie a conducătorului de vehicul! Folosiţi corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare, cât şi cel de climatizare si dezaburire, pentru a vedea si a putea fi văzuţi in trafic. Reamintim că legislaţia rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităţilor şi în timpul zilei! Păstraţi în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri in condiţii de siguranţa atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile! Echipaţi autovehiculul cu pneuri corespunzătoare! Nu bruscaţi comenzile si folosiţi cu preponderenta frâna de motor! Operatorii de transport ce deţin autovehicule cu masă mai mare de 3,5 tone, au obligaţia legala, de a monta pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, pe perioadele si pe drumurile stabilite! Nu în ultimul rând, rugăm conducatorii auto începatori să evite, pe cât posibil, conducera autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distante mari, dată fiind experinta redusă şi riscul implicarii în evenimente rutiere nedorite. COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE