ACS Urban Titu l-a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, pe cel mai nou component al lotului, Andrei Mărgăritescu, un fotbalist achiziţionat de la Atletic Bradu. Mijlocaşul defensiv a semnat cu gruparea de pe „Orăşenesc” un contract valabil până în vara lui 2016.
Jucătorul piteştean şi-a propus ca la noua echipă să aibă parte de cele mai bune evoluţii pentru a ajuta la îndeplinirea obiectivelor trasate de conducerea administrativă. Mai mult de atât, acesta speră ca Urbanul să fie clubul la care să-şi încheie cariera fotbalistică, după ce, în trecut a mai evoluat la Rapid Bucureşti, Tractorul Braşov, Olimpia Satu Mare, Unirea Focşani, Dinamo Bucureşti, Terek Groznîi (Rusia), CS Mioveni şi Atletic Bradu. „Îmi pare bine că am ajuns la Titu.
În primul rând, am respectat promisiunea făcută lui Rică (nr. Adrian Neaga) de a veni la Urban, iar în al doilea rând, Vladuţ (nr. Vlad Oprea) a fost cel care m-a convins să joc pentru Titu. Cel din urmă mi-a spus că sunt condiţii foarte bune, iar aceste lucruri le văd încă de la primire. La noua echipă îmi doresc să ajut cu experienţa mea. Aş vrea ca jocul echipei să crească şi mai mult în următoarea perioadă, iar pe viitor să ţintim promovarea.
Pe unde am jucat am fost obişnuit cu performanţa. Am venit la Titu cu mare plăcere şi cu sufletul deschis. Eu am vrut să mă retrag mai demult, dar Rică m-a convins să mai joc. La început mi-a zis să evoluez la Bradu, iar acum la Titu. Sper să mai joc 2-3 ani, iar Urbanul să fie echipa la care îmi închei cariera”, a declarat mijlocaşul argeşean, în Sala de Consiliu a Primăriei Titu.
Adrian Neaga: „Aveam nevoie de un astfel de fotbalist”
Cei mai importanţi oameni din Titu s-au aflat lângă Mărgăritescu în timpul conferinţei de presă şi i-au transmis să aibă parte de cele mai bune prestaţii la noua echipă.
„Îi mulţumesc lui Andrei că a ales să joace pentru Titu. Îl asigur de tot sprijinul nostru şi îi doresc mult succes alături de Rică Neaga”, a spus primarul Traian Nicolae, completat de viceprimarul Vlad Oprea. „Sunt bucuros să-l avem lângă noi pe Mărgăritescu, un jucător cu care am discutat în urmă cu cinci luni, pentru a-l convinge să vină la Urban.
Este un fotbalist cu o experienţă uriaşă, ce ne poate ajuta să creăm o echipă care se poate bate la promovare sezonul viitor. Îi doresc să aibă mult succes la echipa noastră”. De asemenea, la prezentarea celui alintat „China” s-a aflat şi antrenorul Urbanului, Adrian Neaga, un tehnician care l-a dorit în lot pe jucător, încă din vară.
„Este fotbalistul de care aveam nevoie, aşa cum am vorbit la începutul sezonului. Îmi doream foarte mult ca el să ajungă la noi. Este un jucător în jurul căruia pot creşte toţi tinerii noştri din echipă. Am încredere în potenţialul lui Andrei că ne poate ajuta să ne îndeplinim obiectivele propuse”. După prezentare, Mărgăritescu s-a întors la stadionul „Orăşenesc” pentru a efectua primul antrenament alături de noii colegi.
Pe de altă parte, Rică Neaga speră ca Mărgăritescu să se integreze la rapid la Urban, pentru a putea fi folosit în meciul cu Concordia 2 Chiajna, de vineri.