lun. dec. 23rd, 2024

acad1Tragedie in Dambovita: un barbat de 48 de ani a fost spulberat pe o sosea de un sofer care petrecuse toata noaptea la o nunta.

Ametit de alcool, tanarul a intrat in plin in omul care mergea cu bicicleta la serviciu. L-a izbit violent, aruncandu-l intr-un sant. Apoi s-a dus fara griji acasa. Abia dupa o ora, cativa sateni au dat peste victima si au sunat la 112. Insa barbatul murise. Daca medicii ar fi fost chemati mai repede, poate il salvau.

acadIn cateva ore, politistii au reusit sa dea de cel care l-a lovit mortal pe biciclist. Tanarul are 24 de ani si locuieste la doar cateva case de locul unde s-a produs tragedia. A recunoscut cu seninatate ca bause mult alcool si, dupa accident, s-a dus sa se culce. Insa nu pare sa-si regrete prea mult faptele.

acad3“- A intrat ceva in fata si n-am putut sa mai evit.
– Aveati viteza mare?
– Nu…
– Ati consumat alcool?
– La nunta te duci sa nu bei?
– Cat ati baut?
– Vrei sa-ti spun cantitatea?
– Da.
– Cam cat beau 5 – 6 insi!
– Nu v-ati gandit sa sunati la 112 dupa ce l-ati lovit?
– M-am speriat…”

Victima acestui sofer inconstient este un barbat de 48 de ani, angajat la un centru de recuperare neuropsihiatrica pentru copii, de la Gura Ocnitei. Omul era casatorit si avea un baiat de 13 ani. Cand s-a intamplat nenorocirea, mergea cu bicicleta catre serviciu.

acad2“A plecat la 5 si jumatate la poarta, eu l-am scos, mai bine nu mai pleca. Avea tot, bicicleta era echipata. L-a aruncat ca pe un caine, poate il salva daca il ducea la spital”, spune sotia victimei.

Un localnic a vazut masina gonind pe sosea. La scurt timp avea sa produca tragedia.

“- De la nunta au plecat masinile.
– Viteza mare?
– Sa le zboare pistoanele…”

Nimeni nu intelege insa de ce soferul n-a oprit si nu a sunat la ambulanta, ca sa-l ajute pe cel aflat in agonie. Politistii au gasit in vecini masina care lovise biciclistul. Avea parbrizul spart, iar soferul il acoperise cu o patura. Anchetatorii au deschis pe numele sau un dosar penal.

Aparatul etilotest a aratat ca soferul avea o alcoolemie de 0.68 miligrame alcool pur in aerul expirat.