Dum. dec. 22nd, 2024

Inconjurati de familie si prieteni, imbracati cat mai frumos posibil, cu un pahar de bautura in mana, cu totii ne pregatim sa intampinam Noul An, fie ca am ales sa stam acasa sau sa-l sarbatorim pe meleaguri straine. Oriunde ne-am afla in noaptea ce face trecerea dintre ani, trebuie sa stim ca fiecare tara are propriile traditii si superstitii legate de Revelion. La noi, traditia spune ca e bine sa fie mult zgomot in noaptea dintre ani pentru a alunga spiritele rele. Unii merg mai departe si tin in buzunar o capatana de usturoi, pentru ca spiritele rele sa-i ocoleasca. O alta superstitie a romanului este aceea ca in ultima zi din an si in prima zi din cel nou nu este bine sa facem cheltuieli sau sa aruncam ceva din casa (nici macar gunoiul), pentru ca, o data cu el, dam afara si norocul. Tot legat de bani, nu trebuie sa avem nici un fel de datorie cand incepe noul an. Se mai spune ca primul om care ne va trece pragul casei in prima zi din noul an ne va influenta tot anul. Persoanele blonde sau roscate aduc ghinion, in timp ce cele brunete aduc noroc. La fel, daca aceasta prima persoana care intra in casa ta este barbat e cu noroc, iar daca e femeie, poarta ghinion. Tot in Ajun, fetele nemaritate trebuie sa puna intr-un vas cu apa un fir de busuioc, o ramura de mar si un ban, dimineata visindu-l pe cel cu care se vor casatori. La miezul noptii de Anul Nou trebuie sa deschideti usa, pentru ca anul vechi sa iasa, iar cel nou sa intre. De asemenea, un obicei pe care il practica indragostitii este sarutatul sub vasc, pentru a fi insotiti de dragoste tot anul. La trecerea dintre ani, spun batranii, este bine ca fiecare sa poarte o haina noua si ceva rosu, sau o alta culoare vesela care sa atraga energiile pozitive. Si daca romanul este din cale afara de supersitios, ei bine, nici restul popoarelor nu sunt departe de noi. De exemplu, in Italia, Anul Nou este intampinat printr-un obicei special, care consta in a arunca pe fereastra obiecte vechi, simboluri ale anului care a trecut. Astfel, obiecte de mobilier si haine ajung in strada. Spaniolii sunt si ei destul de superstitiosi. Un obicei de Anul Nou este sa mananci cate o boaba de strugure la fiecare din cele 12 batai la ceasului care vestesc trecerea in noul an, ele fiind dorinte pentru fiecare luna a anului urmator. Si portughezii fac la fel, numai ca locul strugurilor este luat de smochine. Grecii dedica ziua de Anul Nou Sfantului Vasile. Copiii isi lasa incaltarile langa semineu in noaptea de Anul Nou, pentru a primi daruri de la sfantul cel bun. Adultii mananca ceva traditional, vassilopitta, o prajitura in care este pusa o moneda din argint sau din aur. Cel care gaseste moneda va avea noroc tot anul. La olandezi, „Oudejaarsdag” sau „ziua anului trecut” (31 decembrie) este sarbatorita prin multe focuri de artificii, care incep in zori si tin pana tarziu in noapte. In Scotia, Anul Nou este numit „Hogmanay”. In unele sate sunt aprinse suluri de smoala, care apoi sunt lasate sa se rostogoleasca pe strazi. Astfel, anul vechi este ars si celui nou ii este permis sa vină. La fel ca si la romani, scotienii cred ca prima persoana care le va intra in casa de Anul Nou va aduce fie noroc, fie ghinion. Anul va fi norocos daca este un barbat brunet, care aduce un dar. Anul Noul chinezesc este sarbatorit undeva intre 17 ianuarie si 19 februarie, cand este Luna Noua, „Yuan Tan”. Chinezii din intreaga lume participa la procesiuni pe strada, unde sunt aprinse mii de lanterne. Ei cred ca spiritele rele sunt peste tot in acea perioada, asa ca aprind artificii pentru a le indeparta. Pentru japonezi, Anul Nou, „Oshogatsu”, este una dintre cele mai importante sarbatori. In decembrie, sunt organizate „petreceri de uitat anul” sau „Bonenkai”, prin care oamenii lasa in urma problemele ai grijile anului pe cale sa se incheie. In Ajun, la miezul noptii, familiile merg la cel mai apropiat templu pentru a imparti sake si pentru a asista la cele 108 de lovituri de gong care anunta trecerea in noul an. Obiceiurile si superstitiile variaza de la o tara la alta, unele au fost “modernizate”, in timp ce altele au fost uitate sau ignorate de noile generatii. Oricum ar fi, cert este ca, in noaptea dintre ani, trebuie sa facem un lucru important! Sa nu uitam sa ne punem o dorinta si sa intampinam noul an cu sperante mari. Stirileprotv.ro, disponibil si in varianta pentru mobil: m.stirileprotv.ro