TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Politic

Gabi Cristache şi-a dat DEMISIA din organizaţia PNL Târgovişte! Află de ce!

www.mariusbuga.ro_images_gabicMi-am dat demisia din funcţie, rămânând membru PNL, motivaţia fiind că aşteptam ca domnul preşedinte Johannis să vină la Târgovişte, aşa cum era în program.

Am aflat că domnia sa şi-a anulat vizita în Târgovişte şi în Dâmboviţa.

Luni, o delegaţie din Dâmboviţa, în jur de 70 de colegi, am mers la întâlnirea cu Biroul Politic Naţional pentru că aflaserăm că Mihai Volintiru va fi schimbat cu Ludovic Orban.

Am vrut să stăm de vorbă cu Biroul, cu preşedintele Johannis, să prezentăm şi punctul de vedere al Organizaţiei Judeţene a PNL în legătură cu ceea ce s-a muncit în ultimele 22 de luni.

Dezamăgirea cea mai mare a fost că nu am fost ascultaţi, nimeni nu ne-a băgat în seamă, nu am fost lăsaţi să vorbim.

Domnul Johannis ne-a transmis că ne vedem la Târgovişte, iar în momentul în care am aflat că nu va veni, am hotărât să-mi depun demisia din funcţia de preşedinte PNL Târgovişte.

Biroul Politic Municipal s-a dizolvat, încă 9 colegi şi-au dat demisia pe loc”, a declarat Gabriel Cristache, ex-preşedinte al PNL Târgovişte.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.