TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Târgoviște – I-au ieștit în cale polițiștii! Și N-A fost bine!

politie-scandal-barAcţiune a poliţiştilor târgovişteni pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice

 

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au organizat o acţiune pe raza de competenţă, pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor din domeniul protecţiei mediului înconjurător şi prevenirii neregulilor din sivicultură.

 

În cadrul acţiunilor,  au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1710 de lei, fiind confiscaţi aproape 10 mc material lemnos.

 

Exemplu:

 

Un bărbat, de 31 de ani, din localitatea Voineşti, a fost depistat pe raza municipiului Târgovişte în timp ce transporta  6 mc de material lemnos, pentru care nu deţinea documente justificative de provenienţă.

 

Poliţiştii au procedat la sancţionarea contravenţională a acestuia în conformitate cu prevederile Legii 171/2010.

 

De asemenea, ca şi măsură complementară, a fost dispusă confiscarea întregii cantităţi de material lemnos.

 

 

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.