Patru bărbaţi au fost depistaţi de poliţişti în timp ce pescuiau ilegal
În noaptea de 30/31 iulie a.c., în jurul orelor 01:00, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Băleni, în timp ce executau serviciul de patrulare, au surprins în flagrant 4 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 37 de ani, care pescuiau într-un heleşteu din localitate.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că aceştia nu deţineau autorizaţie ori licenţă de pescuit.
Pe numele celor în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „efectuare a activităţilor de pescuit, fără a deţine autorizaţie/licenţă de pescuit”, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchet.
De asemenea, poliţiştii au procedat la ridicarea în vederea confiscării a uneltelor de pescuit pe care bărbaţii le deţineau în momentul depistării.