lun. dec. 23rd, 2024

Comunicat de presă Prefectul judeţului Dâmboviţa, Iancu Caracota, s-a întâlnit astăzi, 23 decembrie 2010, cu jurnaliştii acreditaţi, în cadrul unei conferinţe de presă. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a făcut următoarele declaraţii: „După cum ştiţi, a fost un an dificil, marcat de criză economică, de restructurări în administraţia publică şi în instituţiile deconcentrate. A fost un an în care a trebuit să facem sacrificii, dar şi să recunoaştem că sistemul care a funcţionat de 20 de ani în România este unul cu multiple deficienţe, care trebuie îndreptate. A fost, de asemenea, un an cu tensiuni sindicale. În judeţul Dâmboviţa, a existat un dialog permanent între partenerii sociali şi Prefectură, care a preîntâmpinat manifestări de natură violentă, care nu fac bine nimănui. Am încercat să venim în sprijinul sindicatelor, al organizaţiilor de pensionari şi – având în vedere faptul că unele dintre revendicările lor se adresau direct Guvernului – le-am solicitat să identifice în primul rând problemele din plan local, pe care să le şi rezolvăm. Şi aici, aş aminti situaţii legate de condiţiile de muncă, de relaţia cu administraţiiile locale, de relaţia cu factorii de răspundere din deconcentrate. Am încercat, de asemenea, să schimb mentalitatea şi modul de lucru al instituţiilor deconcentrate. Deşi nu am reuşit în totalitate, acestea sunt mai eficiente şi mai aplicate. Din nefericire, legea are scăpări în reglementarea relaţiei dintre prefect şi şefii de deconcentrate, motiv pentru care pârghiile noastre sunt destul de firave. Cu toate acestea, eu spun că schimbările în bine au început să apară şi că vom avea şi rezultatele pe care le aşteptăm. Tot în 2010, am gestionat mai bine situaţiile de urgenţă cu care ne-am confruntat. Aş aminti aici alunecarea de teren de la Malu cu Flori – Pucheni, pentru care am obţinut fonduri semnificative din Fondul de Mediu, dar şi faptul că s-au făcut controale riguroase în teren, în baza cărora putem face o analiză mult mai obiectivă asupra problemelor din teritoriu. În ceea ce priveşte pregătirea pentru iarnă, din 12 localităţi care nu deţineau niciun mijloc tehnic de intervenţie, au rămas numai 3, şi anume Ciocăneşti, Glodeni şi Pietrari. Vreau să vă spun, de asemenea, că au fost luate măsuri şi pentru deszăpezirea pe drumurile naţionale şi judeţene, iar la această oră suntem în grafic cu pregătirile necesare, conform Planului aprobat în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Juriştii Instituţiei Prefectului au efectuat şi în acest an, la modul riguros, controlul de legalitate. Până în prezent, au fost verificate 73.620 de acte. Au fost considerate nelegale 33 de hotărâri ale consiliilor locale şi 59 de dispoziţii ale primarilor. Cele mai importante aspecte de nelegalitate au fost: adoptarea unor hotărâri privind aprobarea organigramei; hotărâri prin care se acordă stimulente funcţionarilor; dispoziţii privind acordarea unuin spor de dificultate de până la 50% salariaţilor implicaţi în aplicarea legilor fondului funciar; dispoziţii prin care se acordă sporul de până la 75% unor salariaţi din aparatul propriu, care sunt desemnaţi în implementarea unor proiecte etc. În ceea ce priveşte dispoziţiile prin care se acorda sporul de 50% pentru funcţionarii implicaţi în aplicarea legilor fondului funciar, au fost formulate 34 de acţiuni, dintre care 30 au fost admise de instanţă, iar 4 (la primăriile Cornăţelu, Finta, Mătăsaru şi Găeşti) au fost respinse, Prefectura formulând recursuri la Curtea de Apel Ploieşti. Cu privire la dispoziţiile prin care se acordă sporul de 75% salariaţilor care lucrează în implementarea proiectelor cu fonduri europene, 10 au fost revocate de emitent (primarul municipiului Târgovişte), iar două au fost menţinute (la Malu cu Flori), fiind atacate în instanţa de contencios administrativ”. În final, Iancu Caracota le-a transmis dâmboviţenilor un mesaj de sărbători: „Sper ca aceste zile de sărbătoare să vă aducă linişte, bucurie, sănătate şi speranţă şi să vă găsească alături de cei dragi. Să aveţi un Crăciun îmbelşugat şi un an nou plin de speranţă şi de realizări!” Biroul de Presă