mar. dec. 24th, 2024

Accidente rutiere soldate cu rănirea a doua persoane 1. În ziua de 20 decembrie 2010, în jurul orei 12.45, Poliția Municipiului Târgovişte a fost sesizată prin apel unic de urgenţă 112, că pe o stradă din municipiul Târgovişte, s-a produs un accident de circulație în următoarele condiţii: B. Petre, de 63 de ani, din comuna Buciumeni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Eroilor din municipiul Târgovişte, nu a acordat prioritate de trecere la plecarea de pe loc unui alt autoturism, condus regulamentar de către M. Stelian, de 58 de ani, din Târgovişte, intrând în coliziune cu acesta. Din accident a rezultat rănirea uşoară a numitei M. Florica, pasageră în autoturismul condus de către M. Stelian, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Târgovişte, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a rămâne internată. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie legală prin parchet. 2. În ziua de 19 decembrie 2010, în jurul orei 18:30, Poliția Municipiului Târgovişte a fost sesizată cu privire la faptul că în interiorul localităţii Lazuri, pe DJ 711, s-a produs un accident de circulație în următoarele condiţii: A. Adrian, în vârstă de 18 ani, din comuna Comişani, în timp ce conducea un autoturism în interiorul localităţii Lazuri, a acroşat un pieton care se deplasa pe partea carosabilă. După producerea evenimentului, pietonul a părăsit locul producerii accidentului, fiind ulterior identificat in persoana numitului D. Gabriel, de 40 de ani, din comuna Comişani. Din accident a rezultat rănirea uşoară a pietonului care a fost transportat la Spitalul Municipiului Târgovişte, in vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a rămâne internat. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie legală prin parchet. 3. În ziua de 20 decembrie 2010, în jurul orei 23.30, Poliția Oraşului Fieni a fost sesizată prin apel unic de urgenţă 112, că în interiorul oraşului Fieni s-a produs un accident de circulație în următoarele condiţii: D. Iulian, de 51 de ani, din oraşul Pucioasa, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dr. N. Stefănescu din oraş, a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus regulamentar de S. Nicolae, care se deplasa din sens opus. Din accident au rezultat numai pagube materiale. In urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că numitul D. Iulian prezenta o concentraţie de 0,92 ml/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul orăşenesc Pucioasa pentru recoltarea de probe biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie legală prin parchet. COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE