TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ARHIEPISCOPIE

Mare sărbătoare – Hramul Mănăstirii Peştera Ialomiţei

hrampeÎnaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mânăstirea Peştera Ialomiţei, din Masivul Bucegi, în prezenţa a numeroşi credincioşi, din Eparhia noastră şi din Eparhiile învecinate şi a unor persoane publice.

    În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre importanţa misionară a Sf. Ap. Petru şi Pavel, cei doi mari corifei ai creştinătăţii şi martiri ai credinţei, care au avut o contribuţie înseamnată la răspândirea învăţăturii Evangheliei Mântuitorului Hristos în lumea contemporană lor, devenind modele de viaţă, credinţă şi misiune creştină pentru toate generaţiile de creştini de după ei.
    Înaltul Ierarh a subliniat, după aceea, însemnătatea hramului pentru Mânăstirea Peştera şi a vorbit despre istoricul deosebit al acestei vechi vetre de duhovnicie ortodoxă, care îşi are originea în ctitoria mai veche a lui Mihnea Vodă, în secolul al XVI-lea.
    Precizăm că sfântul locaş a fost reconstruit de câteva ori, ultima dată în anul 1993, iar, începând cu anul 2000, au fost demarate şi apoi finalizate, cu binecuvântarea Mitropolitului NIFON, lucrările la Centrul Cultural-Misionar şi s-a edificat noua biserică a mânăstirii. În prezent, Peştera Ialomiţei se află într-un proiect de modernizare şi e punere în valoare în vederea creşterii dinamismului turistic, cultural-religios, în zonă.

 

BIROUL  DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

 Acasă
 Știri
Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.