mar. dec. 24th, 2024

volintiru-800x535Scandal fara precedent in PNL Dambovita.

Presedintele filialei judetene, Mihail Volintiru (impus acolo de Daniel Chitoiu) este acuzat ca in campania electorala a colaborat si lucrat cu Partidul Miscarea Populara pentru ca mai apoi sa ii acuze pe sefii de organizatii de rezultatele slabe si sa impuna prin masinatiuni demiterea lor.

Intr-un memoriu adresat presedintelui interimar Klaus Iohannis si spre stiinta BPN al PNL cei 119 semnatari descriu o situatie de film in cadrul PNL Dambovita – Cititi AICI

Dovada ca Mihail Volintiru era mai prieten cu Florin Popescu, deputatul puisor (om de baza al Elenei Udrea) decat cu PNL – foto de la o intrunire a PMP Dambovita.

„Semnatarii acestui document protestează împotriva modului brutal în care dl Mihai Volintiru, preşedinte interimar al PNL Dâmboviţa, a încălcat prevederile statutului PNL, Regulamentul de aplicare a Statutului, Codul etic, precum şi hotărârea Biroului Politic Naţional al PNL din data de 2 iunie a.c. conform căreia, până la Congresul Extraordinar al PNL din perioada 28-29 iunie, sunt interzise demiteri, excluderi şi sancţiuni de orice fel ca urmare a rezultatelor alegerilor pentru Parlamentul European.

Preşedintele interimar, dl Mihai Volintiru, a convocat Biroul Politic Teritorial în data de 4 iunie, în cursul căruia a propus şi a obţinut acordul pentru demiterea unui număr de 41 de preşedinţi de organizaţii din totalul de 89 şi dizolvarea Birourilor Politice Locale din respectivele localităţi.

Motivul acestei acţiuni de natură punitivă îl reprezintă, după cum a precizat dl Mihai Volintiru, slabele rezultate în alegeri care plasează, cu un procent de 10,15 la sută, Dâmboviţa printre cele mai slabe judeţe din România, în condiţiile în care PNL Dâmboviţa se angajase se obţină un procent de peste 20 la sută”.

 

sursa – stiripesurse.ro