lun. dec. 23rd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_pmtgv„Legat de Primăria Târgovişte lucrurile sunt foarte clare. Instanţa a pronunţat o hotărâre prin care a respins apelul domnului Boriga, ca urmare hotărârea de condamnare a intrat în vigoare.

Din câte ştiu, prefectul judeţului Dâmboviţa a solicitat comunicarea oficială a acestei hotărâri şi lucrul acesta s-a produs la sfârşitul săptămânii trecute. Au existat discuţii, care sunt normale.

Majoritatea care s-au confruntat în practica judiciară cu asemenea situaţii de condamnare cu suspendare au considerat că, în baza Legii 215/2001, mandatul primarului încetează de drept. Dacă mergem la practica Tribunalului Dâmboviţa, instanţa competentă să soluţioneze un eventual litigiu legat de acest aspect, practica este constantă – în sensul încetării mandatului.

Legea este foarte clară, prefectul trebuie să emită Ordin, care poate fi atacat la Tribunal, decizia Tribunalului este definitivă. Eventual se poate dispune, pe calea scurtă a Legii, o suspendare a aplicării Ordinului prefectului.

Probabil că zilele acestea vom avea o încetare de drept a mandatului. La momentul acesta vă asigur că nu există nici un fel de majoritate care să decidă într-un fel sau altul. Legea spune foarte limpede că unul dintre viceprimari va prelua atribuţiile de primar pe durata cât durează soluţionarea cauzei sau până când se organizează noi alegeri.

Cristian Stan este o variantă de lucru, dar nu este singura, putem rămâne şi cu actualul viceprimar – Eugen Pătraşcu.

Îl vom pune candidat pe cel care va sta cel mai bine în opţiunile electoratului şi este momentul ca unii lideri de organizaţie locală sau judeţeană să-şi arate valoarea.

Eu cred că Leonardo Badea, Ionuţ Săvoiu, Radu Popa, Andrei Plumb sau Cristian Stan sunt candidaturi pe care le putem avea în vedere. Rezultatele din decembrie 2012 nu se iau în calcul pentru că a fost o situaţie excepţională, oamenii au venit şi au votat împotriva unui regim politic.

Este şi o mănuşă aruncată de mine, dar în acelaşi timp şi o responsabilitate, partidul trebuie să scoată cel mai bun candidat şi să câştige aceste alegeri pentru Primăria Târgovişte.

Vom desemna candidatul pe analize sociologice făcute profesionist, şi nu după mofturile mele sau ale altora, şi îl vom pune pe acela care are cea mai mare susţinere şi cel mai mare potenţial de creştere.

Nu este loc de orgolii, trebuie să câştigăm Primăria Târgovişte după ani de zile, aproape 8, de când stăm departe de această instituţie”, spune Adrian Ţuţuianu, preşedintele PSD Dâmboviţa.