Accident grav pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, langa Catedrala din Targoviste.
Un baiat, de 8 ani, a fost lovit de o masina de teren dupa ce a vrut sa treaca strada printr-un loc nepermis.
Impactul a fost atat de puternic incat copilul si-a rupt piciorul drept si fost lovit si la cap.
Din fericire, medicii au reusit sa-l stabilizeze, iar acum este in afara pericolului…
“Sa mergi cu viteza, sa ajungi sa omori un copil…”, plangea matusa baiatului.
Soferul povesteste ca nu mergea cu viteza si ca s-ar fi trezit cu baiatul in fata masinii
“Copilul a traversat prin spatele unui autobuz, prin loc nepermis, s-a lovit de portiera stanga spate si asta a fost”, ne-a declarat Catalin Fica.
Cand au auzit ca baiatul a fost grav ranit, rudele s-au dus intr-un suflet la spital.
“Se juca in fata casei si a intrat masina in el. Cred ca soferul avea viteza”, spunea matusa micutului.
“Daca vezi un copil trebuie sa opresti, sa-l lasi sa treaca, nu sa intri cu masina in el”, striga un martor.
Copilul a primit ingrijiri medicale. Doctorii i-au pus piciorul in ghips si va avea nevoie de cateva saptamani pentru a se recupera.
Intre timp, automobilistul a fost testat de politistii cu etilotestul, iar rezultatul a fost zero.
Soferul este cercetat intr-un dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.