Andreea Paul a precizat că deputatul Florin Popescu ar trebui să-şi prezinte demisia din Parlament, pentru a se pune le dispoziţia justiţiei.
“Ai greşit, îţi dai demisia de onoare, te duci, îţi aperi dacă este cazul nevinovăţia în instanţă şi pe urmă românii te reprimesc cu braţele deschise la un eventual nou scrutin electoral”, a susţinut prim-vicepreşedintele PDL.
Votul asupra ridicării imunităţii deputatului Florin Popescu nu va mai fi dat marţi, după ce şedinţa plenului Camerei Deputaţilor a fost suspendată din lipsă de cvorum.
Camera Deputaţilor şi-a suspendat, marţi, şedinţa de plen din lipsă de cvorum, în condiţiile în care doar 151 de deputaţi au semnat listele de prezenţă, cvorumul fiind de 202.
Preşedintele de şedinţă, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Viorel Hrebenciuc a anunţat că suspendă şedinţa din lipsă de cvorum, inclusiv şedinţa de vot final.
Pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor era prevăzută dezbaterea mai multor proiecte de legi cu raport de respingere.
Deputaţii urmau să dea votul final şi în privinţa cererii de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Florin Popescu.
Şedinţa Camerei Deputaţilor în care trebuia să se supună la vot ridicarea imunităţii deputatului Florin Popescu a fost suspendată şi în urmă cu o săptămână, tot din lipsă de cvorum.
DNA a cerut avizul Camerei Deputaţilor pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, pentru folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. “Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale constau în aceea că, în cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a unui partid, i-a cerut administratorului unor societăţi comerciale cantitatea de 50.000 – 60.000 pui grill (60 – 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012”, a arătat DNA în cerere.
Deputaţii din Comisia juridică au respins, în 28 aprilie, cererea în cazul deputatului Popescu, fost membru PDL, care a trecut la PMP, de unde s-a autosuspendat după ce a fost declanşată acţiunea judiciară împotriva lui. Au fost înregistrate 15 voturi “împotrivă”, 7 voturi “pentru” şi o abţinere. Popescu a declarat, după ce Comisia juridică a respins cererea privind arestarea sa preventivă, că nu a mâncat nici măcar o aripă de pui şi că acuzaţiile se referă la trafic de influenţă, şi nu la luare de mită.
sursa – MEDIAFAX