Un tânăr care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate, a fost depistat de poliţişti
La data de 28 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au depistat un tânăr, de 24 de ani, din localitate, pe numele căruia Judecătoria Târgovişte a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.
Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate pentru o perioadă de 3 ani şi 8 luni pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat.
Bărbatul au fost reţinut şi depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.
Doi bărbaţi sunt cercetaţi sub aspectul comiterii de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice
Ieri, 28 aprilie 2014, poliţiştii găeşteni au depistat doi bărbaţi, de 41, respectiv 65 de ani, în timp ce conduceau vehicule neînmatriculate sau neînregistrate.
Pe numele acestora, poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat”, faptă prev. şi ped. de art. 334 din Codul Penal.