mar. dec. 24th, 2024

Autorii unui furt, reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore În ziua de 10 noiembrie 2010, în jurul orelor 21:45, Poliția Municipiului Târgovişte a fost sesizată prin apel unic de urgenţă 112, de P. Georgeta, din municipiul Târgovişte, cu privire la faptul că mai multe persoane încearcă sa sustragă un autoturism. La faţa locului s-au deplasat lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, care au procedat la identificarea autorilor în persoana numiţilor I. Elvis, de 22 de ani, L. Cristian, de 39 de ani şi D. Stelian, de 16 ani care încercau să sustragă un autoturism, folosind pentru transportul acestuia o căruţă. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, învinuiţii fiind reţinuţi pentru 24 de ore şi introduşi în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE