TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Politic

Cristi Stan: „Atac murdar, întemeiat pe nimic, la Partidul Social Democrat”

cristisPARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT

                                                                    Organizaţia Judeţeană Dâmboviţa

DECLARATIE DE PRESA

         Am constatat zilele acestea că Partidul Național Liberal duce lipsă de preocupări reale la nivelul județului Dâmbovița și încearcă să-și umple timpul cu declarații nepotrivite. Nu e prima dată când colegii liberali recurg la acest tertip, în eforturile de a compensa lipsa unei activități politice consistente la „firul ierbii”.

         Practic, sub aparența unui „apel”, PNL transmite un avertisment fățiș (ca să nu spunem o amenințare) primarilor Partidului Social Democrat, sugerându-le (la fel de evident) să nu se implice cu toată forța în competiția electorală pentru alegerile europarlamentare, pentru că, printre altele, nu ar fi „lupta lor”.

         Demersul PNL nu surprinde, având în vedere practicile organizației județene din ultima perioadă. Dar el nu poate fi acceptat, întrucât reprezintă un atac murdar, întemeiat pe nimic, la Partidul Social Democrat. Vedem zilnic acest gen de amenințări, mai mult sau mai puțin subtile, venind din partea lui Traian Băsescu și materializându-se, ulterior, într-un spectacol propagandistic de justiție televizată. Probabil că e și scopul intimidărilor la adresa oamenilor din Partidul Social Democrat, a primarilor cu precădere. Nu ne-am fi dorit ca strategia de supraviețuire politică a președintelui să fie preluată cu așa entuziasm de PNL, dar, probabil, face și asta parte din scenariul coaliției Crin Antonescu – Traian Băsescu, dimpreună cu distrugerea USL.

         Le solicităm celor din PNL să abandoneze un joc politic degradant și să-și concentreze forțele, atâtea câte sunt, pe propriul partid. Primarii Partidului Social Democrat sunt oameni onești, gospodari ai locului, care au demonstrat că se bucură de încrederea comunităților din care fac parte. Și, cel mai important, au înțeles că lupta aceasta e a lor mai mult ca oricând. Pentru că ea poate însemna, mai devreme sau mai târziu, finalul unui regim polițienesc absurd, în care toate regulile sunt încălcate doar pentru interesele câtorva indivizi celebri.

Cristian Daniel Stan

Președinte PSD Târgoviște, purtător de cuvânt PSD Dâmbovița

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.