Cu binecuvântarea și susținerea generoasă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, duminică, 30 martie 2014, la Muzeul Național de Istorie din Târgoviște, s-a desfășurat, în prezența delegaților Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei și a unui auditoriu numeros, concertul intitulat „Cântec pentru îngeri”, susţinut de Corul de copii „Anastasis” de la Biserica Înălțarea Domnului (Eroilor) din Târgovişte, sub îndrumarea Preotului Lucian Constantin Mileşan, în cadrul căruia au susținut câte un recital artiștii Vlad MIRIȚĂ și Adrian MOCANU.
Concertul a avut un scop caritabil, fiind susținut în beneficiul elevilor care provin din familii defavorizate, și s-a desfășurat sub egida Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi al Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, în Patriarhia Română.
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei