Stimaţi colegi, lipsa de moralitate a guvernanţilor este în continuă creştere. Acum, suntem invadaţi de tot felul de inşi nervoşi care ne ceartă pentru că economia gestionată de ei nu merge bine; pentru că vrem salarii decente şi ore de muncă numărate corect. Dar, nervoşii se ascund, devin misterioşi ori schimbă vorba, atunci când îi întrebăm despre finanţarea sistemului de sănătate, a învăţământului sau a poliţiei. Nervoşii au fost incapabili să facă o serie de proiecte credibile care să aducă şi în România valul de finanţări europene. Nervoşii se simt împliniţi doar atunci când pun ei întrebări! Odată cu mitingul din 24 septembrie, al poliţiştilor, ceasul multora dintre „nervoşii” epocii a început să ticăie a final. Limitarea Activităţilor Poliţieneşti a stârnit nervii multor guvernanţi şi şefi. Unii dintre ei se agitau promiţând pedepse (evident disproporţionate), alţii plângeau pe „umerii poporului”, enervându-se de grija bieţilor cetăţeni care nu mai puteau să-şi reclame vecinul, după ora 16.00, la postul comunal de poliţie. Ei bine, acum bulgărele se rostogoleşte. A venit rândul celor din Ministerul Finanţelor să-i enerveze pe guvernanţi, chiar când aleşii se întâlniseră, cu treburi, la o şampanie, în Ateneul Român! Stimaţi colegi, dacă Limitarea Activităţilor Poliţieneşti i-a mobilizat energic pe guvernanţi în a critica poliţia şi principalul ei sindicat; acum, blocarea activităţii celor din Finanţe deja îi face să tremure. Astăzi, joi, este ultima zi de viramente; mâine, vineri nu se lucrează cu bani. Ce vor face salariaţii care nu îşi vor încasa drepturile băneşti vineri?! Astăzi, joi 14 sept., acest risc este real! Dacă nu îşi primesc banii, salariaţii se vor enerva, la rândul lor! Iar ţinta furiei lor vor fi, încă o dată, guvernanţii! Adică, acei mari „specialişti” care mârâie la toată lumea dar sunt complet incapabili să adune, din fondurile europene disponibile, măcar banii depuşi de România. Cine îşi poate imagina că asemenea „specialişti” au soluţii? Să ne reamintim, din articolul postat ieri pe site-ul nostru, ce a făcut dl. Igaş Traian atunci când s-a dus, ca ministru de interne, la Craiova unde se cerceta un caz grav de omor. Dl. Igaş „a cerut structurilor implicate exigenţă maximă şi implicare totală pentru soluţionarea de urgenţă a cazului.” Ceea ce se întâmplă acum în România a fost previzibil de multă vreme. FSNPPC a scris, autorităţilor, numeroase scrisori de avertisment şi a încercat să declanşeze întrevederi atunci când încă se putea începe reparaţia, prin dialog. Toţi guvernanţii s-au ascuns, au sfidat apelurile federaţiei noastre. Secretarii de Stat zâmbeau, ministrul îşi punea măşti de supărare, pentru a-i alerga pe şefii din judeţe să oprească valul de nemulţumire al oamenilor. Avem informaţii recente despre soluţiile de operetă pe care le aplică unii manageri din teritoriu: în nord-vest, câte 6 autoturisme fac, zilnic, naveta dintr-un judeţ în altul, pentru a crea acolo o falsă aparenţă de efective sporite. Încă puţin şi vom afla, probabil, despre rezolvarea cu succes a unor cauze imaginare, dar la care a contribuit spectaculos „expertiza” unor şefi. Amintiţi-vă stimaţi colegi, vraiştea care este în M.A.I.: nu există hârtie, nu se asigură transportul la punctele de lucrul, există muncă forţată, plata drepturilor este incertă, …NU EXISTĂ DIALOG!. DAR EXISTĂ NERVI, TOŢI ŞEFII CRED CĂ DACĂ SUNT NERVOŞI, ATUNCI DEVIN ŞI EFICIENŢI! Dl. Blaga Vasile, plecat la sărbătoarea SMURD, a fost foarte nervos când a aflat că poliţiştii şi personalul contractual au făcut un miting paşnic… şi fără evenimente. Sindicalişti, este momentul ca guvernanţii să priceapă că şi altă lume, mai numeroasă decât ei, poate avea nervi! În M.A.I., Federaţia noastră sindicală a fost campioana iniţiativelor pentru dialog social, pentru consultări şi cooperare. Liderii FSNPPC, care au acţionat permanent în mod civilizat, au fost într-atât de mult sfidaţi de către nervoşii din minister încât sindicaliştii, văzând lipsa de rezultate a intervenţiilor, începuseră să aibă suspiciuni. Acum este clar pentru toată lumea, o mână de guvernanţi şi de şefi au monopolizat dreptul de a avea nervi. Dar, democraţia dă mai multă putere dialogului şi schimbărilor. Stimaţi colegi, după centralizarea răspunsurilor primite din teritoriu, FSNPPC îşi va porni, peste câteva zile, protestul propriu. Acţiunile vor susţine revendicările specifice sindicaliştilor noştri. Suntem, în continuare deschişi oricăror iniţiative serioase de dialog dar, acum, ne pregătim şi pentru schimbări. Biroul Executiv