În ziua de 27 septembrie 2010, în jurul orelor 21:15, pe str. Petru Cercel, din municipiul Târgoviște, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea ușoară a unei persoane. La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Poliției Municipiului Târgoviște, care a constatat următoarele: F. Georgeta, în vârstă de 48 ani, din municipiul Târgoviște, s-a angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis și fără a se asigura, fiind acroșată de un autoturism condus de T. Ion, de 55 de ani, din localitatea Răzvad. Din accident a rezultat rănirea ușoară a pietonului care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluții legale Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște. ATENȚIE PIETONI! Circulaţi numai pe trotuare sau pe pistele special amenajate – Pe timp de noapte, dacă circulaţi pe partea carosabilă a drumului, aplicaţi pe îmbrăcăminte accesorii reflectorizante sau aveţi la îndemână o sursă de lumină vizibilă din ambele părţi. Nu circulați pe partea carosabilă a drumurilor – pe drumurile publice situate în afara localităților, ori care nu au trotuare sau poteci laterale, se va circula numai pe partea stângă a drumului și cât mai aproape de marginea acestuia. Nu vă deplasați pe partea carosabilă a drumurilor publice atunci când există amenajări rutiere destinate circulației pietonilor; Traversaţi drumul public doar prin locurile permise – Nu traversați prin alte locuri decât cele permise sau în fugă; traversarea nu se realizează în fugă ci în pas vioi. Înainte să vă angajaţi în traversare, asiguraţi-vă de mai multe ori. Traversați drumurile publice perpendicular pe axul acestora, numai prin locurile marcate ori/și semnalizate cu indicatoare. În lipsa acestora, traversarea se va face pe la colțul străzii după ce v-ați asigurat că puteți face acest lucru în deplină siguranță, atât pentru dumneavoastră, cât și pentru ceilalți participanți la trafic. Evitaţi să circulaţi pe scara mijloacelor de transport în comun: mai bine aşteptaţi un nou mijloc de transport decât să vă expuneţi unor riscuri inutile! Dupa coborârea din mijloacele de transport în comun, așteptați plecarea acestora din stație și apoi traversați, respectând regulile de circulație menționate anterior. Când așteptați sosirea autobuzului, stați numai pe trotuar, în niciun caz pe carosabil! COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE