Doi bărbaţi, care intenţionau să sustragă conductă metalică de pe raza comunei Hulubeşti, au fost depistaţi de jandarmii dâmboviţeni.
Miercuri, 12 februarie a.c., un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, care acţiona pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale pe raza comunei Hulubeşti, sat Butoiu de Sus, a depistat în zona împădurită din localitate două persoane, care decopertau solul folosind unelte specifice, pentru a sustrage conductă metalică.
În urma verificărilor efectuate de personalul jandarmeriei, s-a stabilit că bărbaţii cu vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani, au decopertat solul pe o distanţă de aproximativ 30 metri în vederea scoaterii la suprafaţă şi debitării unei conducte metalice aparţinând unei societăţi comerciale.
*** Jandarmii au întocmit celor în cauză acte de constatare, aceştia fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de “tentativă de furt calificat”, actele fiind înaintate organelor de cercetare.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL I.J.J. DÂMBOVIŢA