mar. dec. 24th, 2024

In plina iarna, un cabanier a fost atacat de urs in zona Padina, din muntii Bucegi.

Barbatul in varsta de 40 de ani spune ca numai printr-o minune a reusit sa scape din ghearele ursului, sa fuga inapoi in cabana… si sa strige dupa ajutor.

A fost transportat la spitalul din Pucioasa, iar acum se afla in afara oricarui pericol.

In zona vor patrula echipe de jandarmi si salvamontisti, ca sa se asigure ca turistii sunt in siguranta.

Omul rănit a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Ionica, cabanierul ranit:

“Reporter: Ce s-a intamplat? V-a atacat ursul?

– Da.

Reporter: Unde erati, unde va aflati?

– La cabana. Am vrut sa ies din cabana sa inchid usa si m-am trezit cu el in spinare, am dat si cu pumnii. Cred ca i-am dat un pumn in gura.

Reporter: Era mare?

– Cat un vitel…”

Atacul a avut loc in jurul orei 2. Cei din cabana s-au trezit alertati de tipetele barbatului si au sunat imediat la 112.

Capitan Ciprian Vataselu: “O doamna de la cabana i-a sunat pe jandarmii montani de la Pestera ca a gasit un barbat sfartecat de urs, in apropierea Cabanei Padina. A auzit zgomot si a iesit. Atunci l-a gasit! E lovit pe fata, pe maini si pe spate, am inteles ca are lovituri de la ghearele de urs…”

Imediat, barbatului ranit i-au sarit in ajutor jandarmii montani. Acestia l-au dus in calea ambulantei – care l-a transportat pe ranit la cel mai apropiat spital, la Pucioasa. Medicii spun ca starea barbatului este acum stabila.

In zona, patruleaza mai multe echipe de salvamontisti si jandarmi, ca sa se asigure ca turistii ce trec prin zona Padina – Pestera sunt in siguranta.

Doru Diaconescu, sef Salvamont Dambovita:

“- Este normal un atac al ursului in aceasta perioada?

– Nu prea este, pentru ca dupa viscolul de saptamana aceasta trebuia sa intre la hibernare, sunt flamanzi, s-ar putea sa mai atace”.

Victima a ramas peste noapte internata in spital, sub supravegherea medicilor.