mar. dec. 24th, 2024

Vineri, 17 ianuarie 2014, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON a participat la ceremonia prilejuită de darea de seamă anuală a Inspectoratului Judeţean de Urgenţă Basarab I, care s-a desfăşurat la Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii Valahia din Târgovişte.

……Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat buna colaborare pe care Arhiepiscopia Târgoviştei o are cu Inspectoratul Judeţean de Urgenţă Basarab I, cu ocazia diferitelor sărbători şi ceremonii.

De asemenea, a subliniat rolul deosebit de important al acestei instituţii în apărarea şi protejarea vieţii, în stabilitatea şi pacea socială, dar şi în prevenirea unor evenimente nedorite în comunitatea noastră locală.

Darul sacru al vieţii este promovat şi cinstit de Biserică cu mijloacele sale duhovniceşti şi misionare, dar este apărat şi protejat de către lucrătorii I.J.S.U., de nenumărate ori, în foarte multe situaţii concrete, astfel că slujirea socială a celor două instituţii se împleteşte în mod armonios şi folositor.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI