Doi turişti bucureşteni care se aflau în dificultate în Masivul Montan Bucegi au fost sprijiniţi de jandarmii montani.
Joi, 9 ianuarie a.c., în urma unei solicitări telefonice un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Ordine Publică Montan Peştera a intervenit în zona „Plaiul Mircii”, din Masivul Montan Bucegi pentru sprijinirea unor persoane care, în timp ce se deplasau cu un autoturism pe DJ 714, spre zona Peştera au derapat fiind în imposibilitatea de a-şi mai continua deplasarea, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, respectiv gheaţă formată pe suprafaţa carosabilă.
În urma intervenţiei jandarmilor montani cei 2 turişti bucureşteni au fost sprijiniţi să deblocheze autovehiculul fiind însoţiţi în siguranţă până la un hotel din zona Peştera, în prezent fiind în afara oricărui pericol.
*** Turiştii aflaţi în dificultate în zona Platoului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul de telefon 0749034639 sau numărul unic de urgenţă “112” pentru a obţine sprijinul imediat al jandarmilor montani.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL I.J.J. DÂMBOVIŢA